HUAWEI marchează revenirea sa pe piața smartwatch-urilor profesionale pentru alergare prin lansarea noului WATCH GT Runner 2. Dezvăluit în cadrul evenimentului global „Now is Your Run”, desfășurat la Madrid pe 26 februarie, ceasul inteligent este rezultatul a cinci ani de cercetare și dezvoltare continuă.

Odată cu lansarea noului smartwatch HUAWEI, a fost prezentat și ambasadorul global pentru WATCH GT Runner 2, în persoana dublului campion olimpic la maraton, Eliud Kipchoge.

A alerga înseamnă mai mult decât rapiditate. Cred că alergarea este cea mai frumoasă activitate indiferent de nivelul la care este practicată. Împreună cu HUAWEI, putem ajunge la milioane de alergători din întreaga lume și sperăm să le putem influența viețile într-un mod frumos și pozitiv”, a declarat Kipchoge.

HUAWEI WATCH GT Runner 2: Redefinirea ceasurilor profesionale pentru alergare

HUAWEI WATCH GT Runner 2 se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor avansați, oferind ghidaj profesional și suport pentru curse. După cinci ani de cercetare și dezvoltare continuă, HUAWEI a redefinit vârful de gamă al smartwatch-urilor profesionale pentru alergare, astfel încât acest tip de mișcare să pară ușor și plin de recompense.

Dotat cu o arhitectură de antenă flotantă 3D și un design optimizat al garniturii antenei, HUAWEI WATCH GT Runner 2 vine cu îmbunătățiri semnificative ale preciziei sistemului GPS față de generația anterioară, asigurând urmărirea și poziționarea exactă chiar și în medii dificile, precum tunelurile sau zonele umbrite. Noul mod inteligent pentru maraton oferă o gestionare completă a cursei, acționând ca un antrenor personal aflat la încheietura mâinii tale pe parcursul întregului traseu. Astfel, HUAWEI WATCH GT Runner 2 nu îi ajută doar pe sportivii profesioniști să își îmbunătățească performanțele, dar oferă și o experiență de alergare inteligentă și profesională pentru alergătorii amatori.

Din acest punct de vedere, maratonistul Eliud Kipchoge a vorbit, în cadrul evenimentului de la Madrid, despre experiența colaborării sale cu HUAWEI. „Îmi place să îmi împărtășesc opiniile și perspectivele pentru a îmbunătăți experiența de utilizare a ceasurilor inteligente, nu doar pentru sportivii de elită, ci și pentru alergătorii din întreaga lume”, a spus campionul olimpic.

Anul trecut, HUAWEI a lansat campania de brand „Now is Yours”, cu scopul de a stabili conexiuni autentice și apropiate cu utilizatorii de la nivel global printr-o abordare de comunicare mai incluzivă și tinerească. La evenimentul de lansare „Now is Your Run”, HUAWEI a colaborat cu Eliud Kipchoge pentru a promova alergarea ca sport și pentru a susține un stil de viață sănătos. HUAWEI va continua să promoveze fitnessul și sănătatea prin inovațiile sale tehnologice, printr-o comunicare sinceră pentru a permite mai multor oameni să se bucure de o viață mai sănătoasă și mai activă prin tehnologie.

HUAWEI WATCH GT Runner 2 va fi disponibil în România în magazinul online HUAWEI Store și în rețeaua partenerilor oficiali, începând din 26.03.2026. Utilizatorii se pot înscrie prin linkul de subscribe dedicat, urmând să primească un voucher în valoare de 250 lei, valabil pentru achiziția ceasului, la momentul disponibilității produsului.

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *