
20 noiembrie 2025 În Săptămâna Europeană a Reducerii Deșeurilor (EWWR), în perioada 22 – 30 noiembrie, tinerii din România au o nouă ocazie să devină mai conștienți de impactul pe care-l au asupra mediului și să învețe să acționeze. Proiectul EU Youth Cinema: Green Deal (EUYC:GD), un program educațional unic bazat pe proiecții de filme documentare, îi cheamă pe tinerii din 12 țări europene – inclusiv România – să afle noutăți, să discute și să participe la activități care le dezvoltă spiritul critic și conștiința ecologică.
Tema EWWR din 2025 este dedicată Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE), o problemă extrem de relevantă pentru România. Românii generează anual peste 100.000 de tone de astfel de deșeuri, însă doar aproximativ o treime din cantitate este reciclată – aceasta fiind unul dintre cele mai scăzute procente din Europa. Restul ajunge la gropile de gunoi și afectează pânza freatică și, implicit, sănătatea oamenilor și a animalelor. Deși s-au făcut progrese, România rămâne unul dintre cele mai poluate state din Europa, în special din cauza volumului mare de deșeuri electronice și a modului defectuos în care sunt gestionate.
Educație prin film pentru o generație mai responsabilă
Problemele de mediu devin tot mai importante pentru tinerii din România, care încep să înțeleagă impactul poluării și al risipei asupra calității vieții. În cadrul ediției din acest an a Săptămânii Europene a Reducerii Deșeurilor, proiectul EU Youth Cinema: Green Deal va prezenta documentarul austriac WELCOME TO SODOM, oferind publicului tânăr o perspectivă dură asupra fluxului global de deșeuri și a modului în care sunt exploatate resursele.

Filmul regizat de Florian Weigensamer și Christian Krönes urmărește traseul global al electronicelor debarasate și îi provoacă pe spectatori să înțeleagă amploarea costului uman și de mediu cauzat de consumul din ziua de azi. În prim-plan se află groapa de gunoi pentru deșeuri electrice din Accra, Ghana – una dintre cele mai mari din lume – unde ajung în special electronice și electrocasnice din țările occidentale. Mesajul filmului se aliniază cu tema generală exploatării resurselor: reducerea deșeurilor de un anumit tip contribuie la schimbarea de mentalitate astfel încât să reducem deșeurile în toate aspectele vieții – de la electronice la obiecte de zi cu zi.
Proiecții speciale ale filmului WELCOME TO SODOM, urmate de discuții cu experți în domeniul ecologiei, vor avea loc la:
• Cineplexx Sibiu – 20 noiembrie 2025
• Cineplexx Titan, București – 27 noiembrie 2025
Aceste evenimente ajută tinerii să descopere cum obiceiurile de consum de zi cu zi și gestionarea responsabilă a deșeurilor pot contribui la un viitor mai sustenabil. Proiectul din România este susținut de parteneri locali – Asociația Natura 5 (București), Urban Bike Revolution (Sibiu). În Târgu Mureș, EUYC:GD cooperează cu ONG-ul local Focus Eco Center și va programa un alt eveniment cinematografic, la Cineplexx Târgu Mureș, pe 17 decembrie.
Ce este EU Youth Cinema: Green Deal?
Programul educațional prin film EU Youth Cinema: Green Deal, activ tot timpul anului, are ca scop familiarizarea tinerilor cu provocările pe care le aduce activitatea de protecție a mediului, încurajarea unor obiceiuri sustenabile și promovarea unui stil de viață mai sănătos. Proiectul se adresează publicului tânăr și aduce teme ecologice diverse prin filme europene de calitate și discuții cu invitați speciali – atât în cinematografe, cât și online, prin platforma de streaming www.euyc.green.

Sustenabilitatea, o temă de interes pentru toți
Proiectul este disponibil gratuit datorită sprijinului oferit prin programul Creative Europe MEDIA și de sponsorii principali: Vienna Insurance Group, prin brandurile locale Omniasig, Asirom și BCR Asigurări de Viață; Societatea de Gestiune Colectivă pentru Media Audiovizuală – VAM; Ministerul sloven al Administrației Publice, precum și Cineplexx International, partener exclusiv în 11 țări și prezent în 33 de orașe, inclusiv București, Sibiu, Târgu Mureș și Satu Mare.
„La Asirom, credem că viitorul se construiește prin educație, responsabilitate și acțiuni concrete. De aceea, susținem cu încredere inițiativele care formează conștiința ecologică a tinerilor și cultivă respectul față de mediu. Proiecte precum EU Youth Cinema: Green Deal reprezintă pentru noi o oportunitate de a investi în generațiile viitoare și de a contribui la un viitor sustenabil și echilibrat”, spune Mădălin Roșu, Președintele Directoratului Asirom.
„Prin intermediul unor filme remarcabile din Austria, tinerii din cinci țări vor avea ocazia să afle mai multe despre provocările ecologice și să fie sensibilizați cu privire la problema schimbărilor climatice, respectiv a protecției mediului”, au declarat directorii executivi ai asociației media VAM, Veit Heiduschka și Michael Kavouras, care au sprijinit promovarea filmelor austriece prin asociația lor dedicată media audiovizualului.
Cum te poți alătura proiectului?
Pe site-ul www.euyc.green sunt dsponibile multe materiale despre teme ecologice, fără a fi nevoie de înregistrare. În plus, profesorii din România care se înscriu pe www.youth-cinema.eu/ro au acces complet la platforma de streaming, care conține în prezent aproape 50 de filme europene și zeci de materiale didactice – totul gratuit și valabil la nivel național.
Începând cu anul viitor, există și posibilitatea de a susține acest proiect ambițios în calitate de sponsor sau partener (contact: management@youth-cinema.eu).
0 Comments