· 60% dintre antreprenori vor optimizare fiscală şi consultanţă personalizată
Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a
Astăzi, companiile româneşti traversează o perioadă de transformare semnificativă din punct de vedere fiscal dar şi operaţional, conduse şi de nevoia acerbă de a creşte eficienţa, de a îmbunătăţi experienţele cu clienţii şi de a-şi întări rezilienţa. Procesul de transformare este unul complex în sine, iar factori precum digitalizarea şi integrarea datelor în timp real fac diferenţa când vine vorba despre asigurarea succesului în viitor.
Însă, pentru multe companii mici şi medii cu capital autohton, noile schimbări legislative experimentate, inflaţie şi scădere a rezultatelor în termeni reali, vin acum însoţite de o altă realitate, aceea de a oferi un preţ bun în raport cu calitatea produselor şi a serviciilor livrate consumatorilor.
„Studiul din acest an Raportarea Financiară la Antreprenori, ediţia a VI-a, arată preocuparea antreprenorilor să genereze business mai mult, ideal cu aceleaşi resurse, şi pentru a acoperi creşterile de taxe şi a conserva valoarea banilor investiţi. Estimăm că anul 2026 va fi dificil pentru antreprenorii care nu au anumite rezerve, capitalizare şi cash, şi suntem precauţi, alături de ei, în previziuni de creştere reală a businessului”, explică Ioana Arsenie, Fondator TRUSTED Advisor Strategy & Finance și strateg financiar.
Cresc cu 40% interacţiunile cu autorităţile
Ca şi tendinţă principală, se observă o creştere a exigenţelor antreprenorilor, astfel zona de acurateţe rămâne apreciată iar antreprenorii conştientizează importanţa datelor corecte şi a competenţelor de analiză şi control ale profesioniştilor din domeniul financiar-contabil. Totodată, o parte dintre antreprenori sunt dispuşi să plătească mai mult pentru a primi un alt nivel de servicii şi înţeleg presiunea asupra contabilului din zona de conformare şi raportare fiscală, precum şi numeroase interacţiuni cu autorităţile care se află în această perioadă într-un proces accelerat de verificare, îndreptat în mare măsură în zona IMM-urilor.
Antreprenorii se focusează către diversificare
Conform dateler extrase din cel mai recent studiu Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a, în contextul actual, proprietarii de afaceri caută Cash-Flow, care devine o prioritate, pentru 19% dintre antreprenori, urmată de creşterea profitabilităţii nete pentru 13%.
Consultanţii companiei Trusted Advisor Strategy & Finance observă acest trend ca o prioritate în 2026 pentru 39% dintre respondenţi (faţă de 26% anul trecut). Putem adăuga că se urmăreşte creşterea valorii adăugate, în zona serviciilor, pentru conservarea marjelor şi a profitabilităţii.
Cresc investiţiile în marketing ca formă de diversificare
36% dintre antreprenorii participanţi la studiu consideră bugetele de marketing din 2026 o prioritate şi vor investi în astfel de servicii, pentru creşterea produselor şi a serviciilor, mai mult faţă de anul trecut unde doar 22% au considerat necesar. Acestea se estimează a fi mai consistente ca şi creşteri decât salariile, fapt vizibil pentru prima dată în studiile Raportarea Financiară la Antreprenori.
Push pe vânzări şi dezvoltare, fără creşteri salariale
Acest fapt vine ca o nevoie reală de multiplicare a banilor prin mecanisme automatizate, un push pe vânzări şi dezvoltare. Deşi presiunea pe creşterea salarială rămâne semnificativă în economie, digitalizarea şi optimizările proceselor aduc optimizări relevante şi, cel puţin în zona administrativă a businessului, nu se prioritizează creşteri ale salariilor, interpretează consultanţii companiei de contabilitate şi strategie financiară Trusted Advisor Strategy & Finance.
Antreprenorii cer mai multă consultanţă personalizată
În ceea ce priveşte serviciul financiar-contabil externalizat şi cum văd evoluţia în anii ce urmează, antreprenorii urmăresc două componente:
· 60% – Optimizare fiscală şi consultanţă personalizată;
· 40% – Digitalizare şi integrare – suport în timp real.
Studiul a fost realizat în perioada august – octombrie, pe un eșantion de 350 de respondenți, companii antreprenoriale din România, care au înregistrat în 2024 o cifră de afaceri între 100 000 de euro și 10 milioane de euro din zonele Bucureşti-Ilfov, regiunea Transilvania, Muntenia si Moldova, din sectoare ca agribusiness, auto, comerţ online, medical, producţie, retail, software şi transport şi detaliază modul în care organizarea strategică a finanţelor şi departamentul financiar-contabil influenţează veniturile şi profitabilitatea companiilor.
Despre Ioana Arsenie, strateg financiar – Fondator Trusted Advisor Strategy & Finance
Ioana Arsenie este strateg de business cu expertiza in domeniul consultantei financiare, fiscale si de management.
Din 2015, Ioana a decis să pună la dispoziția IMM-urilor expertiza la nivel de top, prin servicii integrate de strategie financiara si contabilitate, in cadrul firmei proprii, Trusted Advisor Strategy & Finance.
Este preocupata de inovatie si a creat deja doua produse digitale, care faciliteaza performanta la nivelul companiilor romanesti.
Trusted App este aplicatia proprie care digitalizeaza raportarea financiara si bugetarea IMM.
Ioana Arsenie are roluri de membru în board sau CFO extern și este autor a numeroase studii, analize și opinii dedicate în principal IMM-urilor.
Ioana este fondatoarea Programului De la Contabil la CFO, dedicat profesionistilor din domeniul financiar-contabil, dar si antreprenorilor.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitați https://trustedadvisor.ro/
0 Comments