Punguța cu surprize

Dificultate: *
Cost: *
Pregătire: **
Vârstă: 3+

Unul dintre cele mai versatile, distractive și educative jocuri pe care îl cunosc este ceea ce eu numesc „punguța cu surprize”. Am început să îl jucăm devreme și, odată cu vârsta, am crescut complexitatea, astfel încât nu ne-am plictisit niciodată. Mie îmi place pentru că, de fapt, e o activitate senzorială (dezvoltă simțul tactil și capacitatea stereognostică) care încurajează descoperirea și dezvoltă memoria, imaginația, atenția și exprimarea.

În plus, e grozav pentru că se poate juca și în grup, iar distracția e cu atât mai mare! Iată despre ce este vorba.

Materiale necesare

  • O sacoșă (sau săculeț – merge și o față de pernă)
  • Diferite obiecte, în funcție de joc. Este preferabil ca obiectele să fie cât mai diferite ca formă sau textură. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât obiectele ar trebui să fie mai ușor de identificat. Pentru copiii foarte mici, eu folosesc obiecte cu care sunt deja familiarizați. E recomandabil să schimbați obiectele des, în funcție de interesele copiilor. Desigur, nu utilizați niciodată obiecte ascuțite, tăioase, care se pot sparge sau care pot răni în vreun fel și nici lucruri care pot murdări.
  • Cartonașe (opțional)

Desfășurare

Sunt mai multe moduri în care se poate desfășura această activitate. În orice caz, asigurați-vă că cei mici văd și cunosc toate obiectele pe care urmează să le utilizați. Este recomandabil ca înainte de activitate să le analizați pe toate împreună și să le descrieți împreună. Învățați-i pe copii să formuleze întrebări și să găsească răspunsuri: ”Este rotund sau pătrat? Este pufos sau zgrunțuros?”

Citește și: Lichidul-solid sau solidul-lichid?

În ceea ce privește obiectele, noi am folosit:

  • ustensile de bucătărie (de jucărie): ceașcă, farfurie, furculiță, cuțit, lingură, spatulă, polonic, crăticioară, capac, strecurătoare, pâlnie, răzătoare;
  • figuri geometrice: triunghi (mic și mare), dreptunghi (mic și mare), pătrat (mic și mare), cerc, cilindru, bilă, cub;
  • texturi: mănunchi de pene colorate, umplutură de pernă, minge de ping-pong, prosopel, burete de bucătărie, perie de păr, jucărie de pluș, cub Lego
  • fructe și legume: măr, pară, portocală,  struguri, ananas, castravete, morcov, cartof, ceapă
  • rechizite: creion, radieră, ascuțitoare, rolă de bandă adezivă, marker, pensulă, carnețel, agrafă de birou (mare), borcănel cu lipici, perforator, capsator, calculator de buzunar, mouse (wireless);
  • altele: conuri de brad, castane, cârlige de rufe, pietricele, scoici, brățări și mărgele, pieptăn, papiote, ghem de sfoară, monede, chei, dopuri (de plastic, de plută, de metal), lanternă de buzunar, metru de croitorie, ou Kinder, cărticele.

Varianta 1. Fii atent la indicii. Puneți toate obiectele în punguță. Băgați o mână în punguță și alegeți un obiect. Descrieți ceea ce simțiți – este moale / tare / pufos / rece / rotund / colțuros / alungit / țepos etc.

Rugați copiii să identifice obiectul, în funcție de descriere. Scoateți obiectul și vedeți dacă au ghicit.

Repetați descrierea, de ex.: ”Da, este o farfurie! Este tare, rotundă, netedă”

Puneți obiectul deoparte și repetați până epuizați toate obiectele.

În funcție de vârsta copiilor, îi puteți ruga pe ei să fie cei care descriu obiectele. Acesta este un exercițiu excelent pentru dezvoltarea limbajului.

Citește și: Fântâna arteziană subacvatică

Varianta 2. Ghicește obiectul. Puneți toate obiectele în punguță. Invitați copilul să bage mâna în pungă și să își aleagă un obiect, pe care să îl ghicească după pipăit. După ce a formulat răspunsul, invitați-l să scoată obiectul și vedeți împreună dacă a răspuns corect. Dacă da, puneți obiectul deoparte, iar dacă nu, introduceți-l înapoi în săculeț.

Varianta 3. Găsește perechea. Pentru această variantă aveți nevoie de cartonașe cu imagini sau de perechi (de ex. două mere, două pere, două portocale etc.), astfel încât fiecare obiect din punguță să aibă un corespondent afară.

Puneți obiectele în punguță. Așezați cartonașele sau obiectele-pereche în fața copiilor. Alegeți un obiect aflat la vedere (de ex. portocala) și invitați copiii să îl găsească în punguță, folosindu-se de pipăit.

Alternativ, puteți împărți cartonașele/ obiectele între copiii, în mod egal (de ex. câte 5) iar fiecare trebuie să găsească propriile obiecte. Cine le găsește primul, câștigă.

BONUS

Recent, am primit cadou două jocuri pe tema asta: unul este Ilie Scăfârlie iar celălalt Săculețul Fermecat. Iată câteva impresii despre fiecare:

 

Ilie Scăfârlie  conține săculețul sub forma capului supradimensionat al lui Ilie, diferite obiecte ”scârboase” (de ex. pampers folosit, gândac, brânză mucegăită) și cartonașele corespondente, plus un set de cartonașe goale, care pot fi folosite pentru obiecte suplimentare. Capul nu arată așa bine ca în poză dar, în ansamblu, e acceptabil. Obiectele se extrag prin nări sau prin urechi.

Copiii sunt absolut încântați, mai ales dacă joaca este acompaniată de strâmbături și exclamații de dezgust. Piesele sunt din plastic, destul de mari, rezistente și ușor de identificat, ceea ce îl face potrivit și pentru copii mai mici.

 

Săculețul Fermecat conține săculețul, piese de carton, planșe cu imaginile corespondente și pioni, pentru mai multe variante de joacă. În plus, are o foaie cu stickere, drept bonus. Piesele de carton se desprind dintr-o planșă mai mare, care poate fi folosită după aceea pentru desenat conturul obiectelor. Mi s-au părut de bună calitate și rezistente. Sunt potrivite mai degrabă copiilor de patru ani sau peste.

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close