Construcţii cu bezele

  • Activity.Box constructii bezeleDificultate: **
  • Cost: *
  • Pregătire: *
  • Vârstă: 4+

Jocurile de construcție sunt pe cât de distractive, pe atât de instructive. Fie că folosim cuburi, piese de Lego, forme din lemn sau improvizăm cu orice altceva, revenim la construcție iar și iar. Această activitate presupune lucrul cu materiale improvizate și neașteptate, ceea ce o face și mai interesantă.

Despre ce este vorba: vom folosi bezele moi (marshmallows) sau pufuleți, pentru a construi figuri geometrice și forme interesante (și dulci!). În acest timp, copii pot învăța sau își pot consolida cunoștințele despre formele geometrice și pot testa rezistența și echilibrul, în timp ce exersează motricitatea și creativitatea.

Materiale necesare:
  • Bezele moi, preferabil mici. Noi nu am găsit și am luat mari; le puteți folosi întregi sau tăiate. O pungă ne ajunge pentru cel puțin patru runde de construit, cu tot cu mâncatul aferent. Altenativ, puteţi folosi pufuleţi.
  • Scobitori (sau beţe pentru frigărui, pentru construcţii cu adevărat spectaculoase)
  • Modele de replicat (opțional); am inclus câteva folosite de noi la finalul articolului.
Subiecte de discutat în timpul activității:
  • Cum se numesc formele geometrice?
  • Ce alte materiale putem folosi pentru construcții?
  • Cum arată un triunghi/pătrat?
  • Ştii cum arată o piramidă? Dar un cub? Cum le putem construi?
  • Crezi că am putea face o casă din bezele?
Desfășurare

Constructii cu bezeleÎncepeți prin a vorbi despre formele geometrice și subliniați modul în care acestea se îmbină, numărul de laturi, dacă sunt plane (2D) sau în spațiu (3D).

În funcție de vârsta copiilor și de cunoștințele lor despre formele geometrice, puteți să îi lăsați să îmbine singuri bezelele sau îi puteți îndruma, spunându-le sau arătându-le imagini: ”Hai să construim un cub”.

Puteți merge de la simplu la complicat, pe măsură ce căpătați experiență. Iată și câteva modele de Figuri cu bezele, dacă aveți nevoie de inspirație.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close