Cum îți așterni așa dormi – sau până când educația copiilor e exclusiv apanajul părinților

Ideea asta cum că „e copilul meu, eu decid cum îl educ” mi s-a părut mereu puțin cam dubioasă. Teoretic, pare o abordare legitimă, dar practic, ceva sună anapoda. E drept că nu am putut spune ce e în neregulă cu ea până ce nu am devenit mamă, la rândul meu. Acum mi se pare că seamană cu „eu l-am făcut, eu îl omor”. Pe de altă parte, abordarea e fundamental greşită, pentru că influenţa grupului apare mai repede decât crezi.

Practic, influenţa exclusivă a părinților asupra copiilor scade când încep interacțiunile sociale. Cum ar veni, pe la 9 luni, când copilul este dat jos din cărucior și pus în leagănul de bebeluși din parc; sau lăsat să meargă de-a bușilea prin iarbă. Acolo se întâlnește cu alți pici, îi observă și învață involuntar comportamente. Expus în mod repetat la acele comportamente, el le va prelua, iar când va fi provocat va avea reacții surprinzătoare, la prima vedere.

Când apare influenţa grupului

Educația venită exclusiv din partea familiei încetează de-a dreptul atunci când copilul merge în colectivitate sau când intră în cercul social al părinților și începe să fie tratat ca un individ, nu ca un bebeluș. De obicei, acest lucru se întâmplă în jurul vârstei de 2 ani (uneori mai devreme, dar nu mult mai târziu).

Dacă la grădiniță sau în familie copiii stau frumos la masă și mănâncă cu tacâmurile, eşti pe drumul cel bun. Dacă atunci când se joacă și ceva îi deranjează își manifestă nemulțumirea vorbind despre ceea ce îi macină, atunci chiar ai avut noroc. Dar dacă la masă ciorba se bea cu castronul, copilul este hrănit în timp ce se joacă cu mașinuțele, sau verișoara de cinci ani face o criză de isterie pentru că piticul tău de nici doi ani i-a luat din mână o cariocă, atunci parcă nu te mai consideri așa norocos. În funcție de câtă răbdare ai, îți cam vine să-ți iei jucăriile și să pleci. Dar unde?

Din momentul în care începe să meargă, copilul tău nu mai este educat exclusiv de tine. Tu însă ai uriașa responsabilitate de a corecta derapajele educaționale cu care cei din jur îl influențează. Nici eu nu vreau sa-mi bat mereu copilul la cap să spună „te rog frumos”, „mulțumesc”, „poftim”, „pardon” etc., dar știu că dacă eu nu o fac el nu are cum să o facă de la sine.

Copilul tău ce comportamente a dobândit de la “alţii”?

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close